
Un prim contingent de pompieri din români a plecat, joi spre Grecia, pentru a participa la un program pilot de monitorizare şi stingere a incendiilor de pădure, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Printre aceștia se află și cinci salvatori brașoveni.
„În perioada 1 iulie – 1 august 2022, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, participă cu un modul naţional specializat de stins incendii de pădure la un program pilot de pre-poziţionare, organizat de Direcţia Generală Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO, în vederea consolidării rezilienţei autorităţilor elene în gestionarea acestui tip de risc”, se arată într-un comunicat transmis joi de IGSU
Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activităţii de pregătire a modulelor de intervenţie aparţinând statelor membre, precum şi îmbunătăţirea interoperabilităţii între forţele participante. Activarea si operaţionalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare şi stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locaţiile stabilite de partenerii eleni.



