
Guvernul ia în discuție să prelungească acordarea compensației de 50 de bani pentru un litru de carburant și după luna septembrie, când actuala măsură ar trebui să expire. Premierul Ciucă susține că are planul de intervenție pe masă și pentru cazul în care benzina și motorina ajung la 10 lei litrul.
Nicolae Ciucă ia în calcul ambele variante. Acesta ar putea păstra acea compensație de 50 de bani după cele trei luni, însă totul depinde de ceea ce se va întâmpla după jumătatea anului, mai exact cum va arăta execuția bugetară. În funcție de banii care vor rămâne la buget, va rămâne sau nu în picioare compensația.
Dacă intră mai puțini bani la buget, se renunță la compensare
În cazul în care la buget vor intra mai puțini bani decât au prognozat cei de la Ministerul de Finanțe, atunci măsura nu va mai fi păstrată.
Pe de altă parte, se ia în calcul și varianta ca după aceste trei luni prețul carburantului să crească foarte mult, să depășească 10 lei, iar această măsură să nu mai aibă efectul dorit.
Rămâne de văzut astfel ce se va întâmpla până în luna septembrie și la ce măsuri va recurge Guvernul după această perioadă.

