
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violența în familie”.
„Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, la data de 06 iulie 2022, un tânăr, în vârstă de 27 ani, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, în vârstă de 25 ani, în timp ce se aflau la domiciliul din municipiul Codlea, județul Brașov.
Tânăra a fost preluată și transportată la spital pentru investigații medicale de specialitate.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de tânăr.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a declarat comisarul Alina Maria Ivan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
