
Locuinţele sociale şi de necesitate vor putea fi folosite şi de victimele violenţei domestice. Este hotărârea luată de parlamentari, care au adoptat un proiect de lege în acest sens. O măsură necesară, spun asociaţiile împotriva violenţei domestice, pentru că, de cele mai multe ori, victimele sunt nevoite să părăsească locuinţele deţinute de partenerii violenţi.
În prezent, după apelul la 112, agresorul poate fi forţat de poliţişti să părăsească locuinţa, chiar dacă aceasta îi aparţine. Măsura este însă temporară, iar victimele ajung, până la urmă, să fie şi ele nevoite să plece.
Simona Vioculescu, asociaţia Necuvinte: „Dacă în acea casă stau mai multe familii, cum se întâmplă, pe generaţii, este familia lui şi nu o vor în acea casă atunci se poate apela la un centru pentru persoanele victime violenţei în familie sau centrele maternale. Aici este o problemă pentru că nu sunt suficiente adăposturi”.
Noua lege le va permite victimelor să se mute în locuinţe de necesitate sau în cele sociale, care aparţin de primării. În cazul locuinţelor sociale, se plăteşte o chirie mai mică decât preţul pieţei, subvenţionată de stat.
Oana Ţoiu, iniţiator: „Este nevoie de sprijin ca să facă tranziţia spre o viaţă independentă care nu mai depinde de veniturile agresorului sau nu mai depinde de proprietatea acestuia”.
Doar că locuinţele sunt puţine, iar cele mai multe sunt deja ocupate.
Proiectul de lege a fost adoptat şi va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
