
Cetatea Feldioara va găzdui, în perioada 22-24 iulie, cea de-a doua ediţie a festivalului FilmeDar, la care invitaţi speciali sunt criticul de film Irina-Margareta Nistor şi actorul Vlad Ivanov, un eveniment organizat de Primăria Comunei Feldioara şi produs de Asociaţia Artis, care are în portofoliu şi Festivalul Serile Filmului Românesc, potrivit Agerpres.
În programul festivalului figurează filme care conţin scene turnate la Feldioara – „Râul care urcă muntele”, 1977, în regia Cristianei Nicolae, precum şi o producţie mai recentă în care scenele se desfăşoară în Cetatea aflată încă în ruină, în anul 2005 – „Regii blestemaţi III”, în regia lui Josee Dayan, dar şi pelicula”Concertul” (2009), Regia: Radu Mihăileanu. Aceste proiecţii vor avea loc în Cetatea Feldioara, în fiecare seară a Festivalului, de la ora 20.30.
În a doua zi a evenimentului, sâmbătă, organizatorii au pregătit, pentru copii, la Căminul Cultural Feldioara, proiecţia filmului de animaţie „Hotel Transilvania” (2012), Regia: Genndy Tartakovsky, iar duminică – a peliculei „Copacul Dorinţelor: Amintiri din copilărie” (2021), Regia: Andrei Huţuleac. Cele două proiecţii vor avea loc cu începere de la ora 11.00.

