
După mai bine de trei ani de adrese formulate instituțiilor de mediu, Primăriei Brașov, Consiliului Local Brașov, Ministerului Mediului, petiții semnate de sute de locuitorii din zona Bartolomeu – Avantgarden și un proces în care și 12 locatari au fost parte civilă alături de APM Brasov și Primăria Brașov, stația de asfalt de pe strada Spicului nu mai poate funcționa pe acel amplasament.
Instanța a dat o sentință definitivă în acest caz și a decis că derularea respectivei activități în zonă nu este optimă.
„Merită menționat faptul că aceasta funcționa la mai puțin de 100m de zona locuită, deși legea prevede o zonă de protecție de minimum 500m.
Vom continua să luptăm pentru drepturile cetățenilor din cartier la un mediu sănătos, un aer curat, în care să ne creștem copiii. Nu suntem împotriva industriei locale, dar activitățile industriale poluante trebuie să se desfășoare în afara zonei locuite și cu respectarea normelor de mediu.
Mai avem încă multe probleme de mediu de rezolvat, mai ales în zona Str. Carierei, unde locuitorii depun numeroase sesizări către instituțiile responsabile”, au precizat reprezentanții Asociației Comunitare Bartolomeu – Avantgarden.
„Primăria Brașov a dat aviz negativ pentru funcționarea stației de asfalt și a câștigat procesul din instanță. În mijlocul Braşovului, timp de ani de zile, din staţia de asfalt a ieşit fum toxic mai ceva ca din locomotivă, afectând sănătatea oamenilor. Controalele au constatat depăşiri grave ale valorilor emisiilor şi imisiilor (pulberi sedimentabile PM 10 şi PM 2,5, compuşi organici volatili, CO, NO2 şi SO 2), fapt pentru care s-au dispus şi amenzi”, a precizat primarul Allen Coliban.
