
Poliția Stațiunii Bran a fost sesizată astăzi cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 48 ani, din municipiul Ploiești, care se afla la lucru pe raza localității Sohodol din comuna Bran a plecat de la adresa unde își desfășura activitatea, duminica seara în jurul orei 19,00 și nu a revenit până în prezent.
Semnalmente: înălțime 1,65 m, greutate 50 kg, păr cărunt, ochi căprui, fața ovală, cicatrici în zona abdomenului.
La momentul plecării, muncitorul purta tricou pantaloni trei sferturi de culoare neagră, bluză de culoare neagră cu carouri albe și încălțăminte din cauciuc, de culoare neagră.
Persoanele care pot furniza informații cu privire la bărbatul în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112!
