
În cadrul evenimentului „Săptămâna Comediei” marți, 19 iulie, de la ora 19.00, la Teatrul „Sică Alexandrescu” va avea loc piesa „Furtuna”, un spectacol prezentat de Teatrul Municipal L.S Bulandra București.
Într-o versiune muzicală a celebrului text shakespearian, spectatorul e invitat în „insula de sunete” construită de Ariel şi poate urmări cum realitatea personajelor se schimbă până când acestea „nu îşi mai dau seama ce e vis şi ce nu”. În jungla de microfoane, cabluri, instrumente şi proiecţii video, unii actori joacă mai multe roluri: Caliban devine Antonio, apoi se transformă în Ferdinand, iar Regele e, de fapt, un Prospero urmărit de acelaşi cuţit criminal.
„Furtuna” aceasta are la bază o replică a unuia dintre personaje (Caliban): <<insula e plină de zgomote, ecouri şi-armonii, dar nu fac rău, fac bine. Câteodată, îmi susură-n ureche parcă mii de instrumente mici şi calde, sau sunt voci ameţitoare…>>(trad. Cristi Juncu). Mi-am imaginat că mai mulţi actori (care îl interpretează pe Ariel) ar putea construi o “insulă de sunete” şi, în timp ce îi acompaniază pe ceilalţi, să pară că influenţează percepţia tuturor asupra realităţii. Urma să realizez o versiune muzicală a celebrului text shakespearian, aşa că ideea unor personaje care să asigure suportul sonor rezolva multe probleme. Scenograful Andu Dumitrescu, extrem de creativ, ne-a propus spaţii reale şi virtuale generoase: o “junglă” de microfoane, cabluri, instrumente, camere video (cu imagini live) şi proiecţii (în care, uneori, cântă/joacă umbrele actorilor). Piesele muzicale au început să profite de posibilităţile tehnice şi s-au concentrat mai mult pe visele din interiorul viselor personajelor care “nu-şi mai dau seama ce e vis şi ce nu”. Actorii au contribuit enorm la forma şi conţinutul pieselor muzicale. Inspiraţia unora a stimulat creativitatea altora, dezvoltând partituri care în textul original erau mult mai mici (e cazul rolului Antonio). Cântecele sunt influenţate profund de colaboratori, indiferent de faza de lucru la care au participat. Le mulţumesc tuturor şi sper ca fiecare spectator să găsească în acest spectacol bucuria şi emoţia de care are nevoie.
Distribuția pe roluri:
Caliban / Antonio / Ferdinand – Cătălin Babliuc
Prospero / Regele / Stephano – Lucian Iftime
Miranda / Trincoola – Silvana Negruţiu
Ariel – Anca Sigartău și Maria Veronica Vârlan
Preșul unui bilet la acest spectacol este de 85 de lei. Biletele pot fi achiziționate accesând link-ul: https://biletebrasov.ro/eveniment/furtuna/
Tot în cadrul evenimentului „ Săptămâna Comediei” cinefilii sunt așteptați marți, 19 iulie, de la ora 19.30 la Cinema Astra unde vor putea viziona filmul „The Nutty Professor (1963)”. Intrarea este gratuită în limita locurilor disponibile.
Jerry Lewis evoluează ca regizor, scenarist și actor în acest film amuzant, care a impus noi standarde pentru comedie ca gen cinematografic. Lewis este doctorul Jullius Kelp, un profesor de chimie parlit și miop, care este cu desăvârșire ignorat de femei și ridiculizat de colegi și studenți. Toate acestea se vor schimba în ziua în care descoperă o poțiune magică, cu ajutorul căreia devine un Romeo sofisticat și seducător, un cuceritor sigur pe sine, încrezător, un excelent dansator, un adevărat amant, Buddy Love.
Dar fenomenul Jekyll și Hyde nu întârzie să se instaleze și să cauzeze adevărate probleme bietului profesor îndrăgostit de fata viselor sale (Stella Stevens), o studentă care îl iubește până peste cap pe vanitosul și voiosul Buddy.

