
În cadrul evenimentului „Săptămâna Comediei” vineri, 22 iulie, de la ora 19.00, la Teatrul „Sică Alexandrescu” va avea loc piesa „Cină cu prieteni”, un spectacol prezentat de de Teatrul Municipal L.S Bulandra București
Câștigătoare a premiului Pulitzer pentru dramaturgie în 2000, Cină cu prieteni este o capodoperă modernă care analizează viețile a două cupluri și implicațiile pe care un divorț le va avea asupra prieteniei dintre cei patru protagoniști. Margulies este un fin observator al lucrurilor obișnuite ale vieții, cu slăbiciunile ei – lucruri ce devin inedite, grație modului remarcabil în care sunt prezentate de autor. Textul, plin de umor, căldură și înțelepciune, atrage prin limbajul impecabil – folosind un ton, când amuzant, când dulce-amărui – prin dialogurile veridice, dar și prin problematica subiectului propus, care îndeamnă la serioase reflecții.
EXTRASE DE PRESĂ
- Spectacol profund și emoționant, plin de umor și delectabil (Agenda LiterNet)
- Un spectacol profund și viu (scenesicuvinte.ro)
- delicatesă (Zile și nopți)
- Spectacol deosebit și de mare succes (Ileana Lucaciu)
- Un discurs scenic concentrat și complex (Mariana Ciolan)
- Un spectacol de nota 10 (contributors.ro)
- Un spectacol de ținut minte (Răzvana Niță)
Distribuția pe roluri:
Gabe – Şerban Pavlu
Beth – Andreea Bibiri
Karen – Ana Ioana Macaria
Tom – Vlad Zamfirescu
Prețul unui bilet la acest spectacol este de 85 de lei. Biletele pot fi achiziționate accesând link-ul: https://biletebrasov.ro/eveniment/cina-cu-prieteni/
Tot în cadrul evenimentului „ Săptămâna Comediei” cinefilii sunt așteptați vineri, 22 iulie, de la ora 19.30 la Cinema Astra unde vor putea viziona filmul „Good Morning, Vietnam” (1987). Intrarea este gratuită în limita locurilor disponibile.
La postul de radio al unei tabere americane din Vietnam vine un nou DJ, Adrian Cronauer (Robin Williams). El va transforma și revoluționa modul în care funcționa până atunci radioul și va deveni în scurt timp un adevărat fenomen în tabăra americană din Vietnam.
Filmul este de departe cea mai bună prestație actoricească a lui Williams într-un film. Cu toate că el vorbește non-stop la microfon, regizorul a reușit performanța ca personajul să nu spună nimic despre el, personal – nu știm de unde vine, ce a făcut înainte de război, dacă are familie, ce vise are. Lumea lui este redusă la materialele ce le face pentru programele radio.
Un veritabil actor de stand-up comedy, Robin Williams știe întotdeauna să păstreze o distanță între el și spectatori. Exact ca și un alt mare actor de comedie, Groucho Marx, umorul lui Williams face ca bariera dintre el și public să fie impenetrabilă, el folosind comedia ca strategie pentru refugiul personal.

