
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „amenințarea”.
În fapt, la data de 01 septembrie 2022, în jurul orei 01.00, polițiștii au fost sesizați de către o tânără, în vârstă de 29 ani, din municipiul Făgăraș, județul Brașov, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată cu acte de violență de către soțul său, în vârstă de 27 ani, prin apeluri telefonice și prin mesaje text, creându-i acesteia o stare de temere.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de tânăr.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
