
HoReCa Women Awards Gala este primul eveniment din România care și-a propus să promoveze femeile de afaceri din domeniul ospitalității. Joi, o brașoveancă a câștigat premiul cel mare la una dintre categoriile pentru care gala oferă recunoaștere.
Best Pastry Chef chocolatier din Romania 2022 este Alina Lungu.
„Consider că am reușit să creăm o comunitate a bunului gust și a calității, în care a primat educația; educația celor mici prin ateliere, dar și a adulților, prin degustările pe care le-am organizat. Nu în ultimul rând, acest premiu a fost obținut datorită anilor de muncă a întregii echipe”, a spus Alina Lungu.
Un juriu format din 15 profesioniști de marcă a analizat activitatea fiecărei finaliste, pe baza a cinci criterii.
Au contat pregătirea și experiența profesională, performanțele și aportul în dezvoltarea afacerii, influența și implicarea în proiecte de responsabilitate.
Pe lângă câștigătoarea Alina Lungu, o altă brașoveancă, Oana Coantă, a reprezentat orașul nostru, de această dată în calitatea de membru al juriului, notează radiobrasovfm.ro
