
Finala sezonului Campionatului Național de Viteză în Coastă a avut loc pe legendarul traseu de la Poiana Brașov, care a măsurat 4.7 kilometri.
Lista de start a fost una impresionantă și a cuprins 104 mașini, fiind cea mai consistentă participare stagională. Provocarea a fost acceptată inclusiv de piloți din străinătate. Dominic Marcu s-a descurcat admirabil și a încheiat pe locul 15, după un parcurs fără greșeală pe cele două manșe.
Dominic Marcu termină cu dreptul un sezon de excepție la volanul unicei Tesla Model 3 Performance de viteză în coastă din Europa și obține victoria la categoria electricelor. Mașina s-a comportat admirabil pe complicatul traseu de la Poiană. Amestecul de viraje cu porțiuni de linie dreaptă foarte rapide au adus o sumedenie de provocări, pe care Dominic le-a gestionat ca la carte, potrivit Pro Motor.
„Ultimele urcări parcă au fost cele mai grele…”
„Poiana Brașov reprezintă traseul care încheie de mulți ani sezonul de coastă. Pentru mine este o etapă special iar ediția din 2022 mi-a trezit cele mai multe sentimente. Cu o parte din aceștia am avut plăcerea de a urca pe trasee, în cadrul manșelor de recunoașteri. Ultimele urcări parcă au fost cele mai grele din cariera mea, deoarece asupra mea s-a revărsat un amalgam de emoții, pe care le-am gestionat foarte bine, iar mașina a terminat anul 2022 fără nicio problemă estetică sau tehnică. Acest sezon a fost doar o pagină din cartea carierei mele de pilot și vreau să scriem împreună o nouă poveste frumoasă sezonul viitor! Vă mulțumesc pentru susținere”, au fost concluziile pilotului Dominic Marcu.

