
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat la data de 05.12.2022 o acțiune, care a vizat depistarea și tragerea la răspundere a conducătorilor de vehicule aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Astfel, în cadrul acțiunii, în jurul orei 20.00, au oprit pentru control un autoturism, în localitatea Hălchiu, condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, domiciliat în aceeași localitate, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date aparținând Poliției Romane, s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere .
De asemenea, în autovehiculul condus de bărbatul fără permis se afla și proprietarul vehiculului, care i l-ar fi încredințat acestuia, cu toate că ar fi avut cunoștințe despre faptul că nu deține permis de conducere.
Totodată, în cadrul controlului efectuat s-a stabilit că vehiculul în cauză nu era asigurat cu asigurare obligatorie, avea înmatricularea suspendată, iar conducatorul acestuia, după efectuarea unei testări cu aparatul etilotest, avea o alcoolemie de 0,29 mg/l.
„În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea acestuia către o persoană despre care se știe că nu posedă permis deconducere, ambele infracțiuni fiind prevăzute și pedepsite de Codul Penal, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
