
Iarna este cu adevărat stăpână la Bâlea Lac. A nins mult în ultimele zile, astfel încât stratul de zăpadă măsoară acum 250 de centimetri, iar temperatura este de -15 grade Celsius, potrivit Meteoplus.


Circulația pe TRANSFĂGĂRĂȘAN A FOST ÎNCHISĂ încă din noiembrie 2022, pe porțiunea cuprinsă între Bâlea Cascadă (SB) și Piscul Negru (AG).
„Având în vedere ninsorile din ultima perioadă și înrăutățirea condițiilor meteo prognozate de meteorologi, CNAIR SA a luat decizia închiderii acestui tronson de drum circulației publice pentru că nu mai putem asigura condiții sigure pentru trafic. Cu un efort susținut, anul acesta, am reușit să prelungim cu o lună perioada în care Transfăgărășanul a fost deschis, acest lucru fiind posibil și cu ajutorul condițiilor meteo favorabile”, au precizat reprezentanții CNAIR.
Sectoarele montane ale celor mai înalte și spectaculoase șosele din România au rămas deschise aproape o lună în plus față de Regulamentul de circulație, care stabilea închiderea circulației între Piscu Negru-Bâlea Lac- Bâlea Cascadă pe Transfăgărășan respectiv Rânca -Obârșia Lotrului pe Transalpina pe 20 octombrie sau în funcție de condițiile meteo. Astfel, la Bâlea Lac se va putea urca exclusiv cu telecabina de la Bâlea Cascadă.
