
După ce BizBrașov a scris despre cazul unui brașovean care construiește fără autorizație un etaj la o casă de pe strada Bisericii Române, Poliția Locală a anunțat, ieri, că vor fi sesizate organele de urmărire penală.
Reamintim că brașoveanul respectiv avea un certificat de urbanism eliberat de Primăria Brașov în 2021.
În curtea respectivă sunt două case, iar vecinii au început să privească uimiți cum una dintre ele se face tot mai mare, deși proprietarul anunțase doar că își va repara acoperișul. Vecinii au făcut o sesizare la Poliția Locală prin care au anunțat că brașoveanul a început să construiască fără autorizație de construcție, dar aceștia au venit la locul „faptei”, au constatat și și-au văzut de treabă, omul continuând să lucreze la casă.
Contactată de BizBrașov, Poliția Locală a răspuns inițial că „Urmare a aspectelor constatate în urma verificărilor efectuate de Poliția Locală Brașov, sunt incidente prevederile Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, art. 24, litera a)”.
Legea 50/1991 spune, la articolul 24, că sunt infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă fapte precum (litera a) executarea fara autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrarilor prevazute la art. 3 alin. (1) lit. b) , c) , e) si g) , cu exceptiile prevazute de lege – adică lucrări de construcții la case amplasate in zone de protectie a monumentelor si in zone construite protejate.

