
Am votat astăzi în plenul Camerei Deputaților extinderea listei localităților intens poluate în care persoanele care au locuit acolo cel puțin trei decenii pot beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără să sufere nicio penalizare.
Acest amendament inițiat alături de alți colegi parlamentari modifică art.65 alin.(5) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Din 1990, societatea Colorom Codlea devenea cel mai mare producători de coloranti, pigmenti si intermediari organici din zona sud-est europeana. Din păcate, incapnd cu anul 1994, executia Microbatalului a fost sistată și toate rezidurile chimice s-au scurs in pamand eliberandu-se in apele Vulcăniței și in aer. În raportul de mediu plan integrat de dezvoltare pentru polul de crestere Brasov, din 2008, se specică despre platforma Colorom că este una din importantele unități cu pondere mare in poluarea mediului, fiind un potențial poluator al solului prin poluare istorică datorată activităților desfasurate in trecut pe act amplasament.
De astazi, locuitorii municipiului Codlea, care fac dovada că locuiesc de cel putin 30 de ani în zonele afectate de poluare și pe o rază de 8 km în jurul acesteia, beneficiaza de condiții similare de pensionare cu locuitorii celorlalte localități din lista prevăzută în articolul 65.
Legea reprezintă o reparație morală pentru locuitorii din municipiul Codlea.
