
Primarul comunei Lopătari, Claudiu Constantin, cere ajutor pe Facebook pentru a amenaja o toaletă interioară la una dintre școlile din comună. Edilul spune că nu dispune de fonduri suficiente, nici pentru materialele de construcție și nici pentru muncitorii care să execute lucrările.
„În comuna Lopătari avem trei școli care încă au toaletele afară. Este o situație inacceptabilă pentru mine și vreau să o schimbăm cât mai curând pentru copiii care învață la noi. Anul acesta ne-am propus să facem o toaletă în interior la grădinița din satul Lopătari până la începutul anului școlar. Am găsit o soluție să transformăm camera arhivei de la școală în spațiu pentru toaletă și am alocat din bugetul local o sumă pentru materiale, dar din păcate nu ne putem permite să angajăm o firmă specializată. Ne-am gândit să facem lucrările cu băieții de la primărie și cu câțiva oameni de la „ajutor social”, dar ei sunt foarte solicitați și cu întreținerea drumurilor comunale (care nu au niciun metru de asfalt).
Așa că trec peste rușine și spun direct și public: dacă vrea cineva să ne ajute cu orice – mână de lucru, plus de materiale mai de calitate, alte lucrări exterioare la grădiniță – o comunitate întreagă vă va mulțumi și poate în timp vom reuși să ne păstrăm aici copiii și familiile tinere. Dacă știți pe cineva, trimiteți-i postarea asta, iar dacă vreți să ne dați un semn, suntem la un email distanță – primar@comunalopatari.ro”, a postat pe pagina sa de Facebook primarul Claudiu Constantin.

