
Doina Federovici (PSD), președintele Consiliului Județean Botoșani, l-a numit vineri în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” pe Angel Iulian Călin (56 de ani). El are zero experiență în domeniul sănătății. A terminat liceul ca lăcătuș mecanic, apoi a făcut un curs de contabilitate și a terminat o facultate de management la 41 de ani, conform g4media.ro
Numirea a fost făcută în plin scandal al azilelor din Voluntari, scandal care a demonstrat carențe majore în activitatea instituțiilor de stat.
Doina Federovici e cea care a făcut numirea, dat fiind că Spitalului Județean de Urgență, cel mai mare din județul Botoșani, funcționează în subordinea Consiliului Județean. Deocamdată, Federovici nu justificat numirea în acestă poziție a unui manager cu zero experiență.
Angel Iulian Călin a ocupat în ultimii ani și poziții politice, fiind susținut de PSD ca secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, viceprimar al orașului Săveni și director executiv adjunct al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani.
Anterior, el a fost consilier superior la AJOFM Botoșani, contabil la o fermă și lăcătuș mecanic.
El a fost numit în funcție după ce fostul manager Doina Caba a demisionat de la șefia Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” pe care l-a condus în ultimii doi ani și opt luni.
Întrebat de G4Media de ce a acceptat o funcție pentru care nu are nici o pregătire academică și profesională, Angel Iulian Călin a spus că ”am o expertiză acumulată prin prisma experienței în diferite funcții”.
Chestionat în mod repetat despre cum va conduce efectiv un spital, el a spus că ”în această echipă sunt specialiști cu expertiză medicală, e directorul medical și directorul de îngrijiri medicale, care și până acum au desfășurat o activitate bună. Sper să fac față, am avut experiență în munca cu oamenii, care e cea mai importantă. Voi coagula această echipă si voi face astfel încât să păstram practicile bune și să facem pași mărunți, dar importanți”.
