
Consiliul Judeţean Braşov a accesat anul trecut o nouă finanţare europeană pentru modernizarea domeniului sanitar, respectiv pentru creșterea siguranţei pacienţilor din punctul de vedere al securităţii la incendiu.
Proiectul a fost elaborat de specialiștii CJ pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase Brașov, Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov şi Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Brașov și este finanțat în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, axa prioritară 9, Obiectivul Specific 9.1 Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19.
Acum, oficialii județului au lansat licitația pentru instalarea echipamentelor necesare în cele patru unități sanitare, costul fiind estimat la suma de 2.434.056,34 lei fără TVA, respectiv 2.896.527,04 lei cu TVA.
Sistemele vor detecta și concentrația de oxigen
Implementarea proiectului înseamnă adoptarea măsurilor necesare pentru creşterea gradului de securitate la incendii în unităţile medicale din subordinea Consiliului Județean, prin instalarea unor sisteme de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu cu acoperire totală, precum și de detectare, semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației maxime admise de oxigen în atmosferă. Totodată, vor fi realizate lucrări de reabilitare, modernizare şi extindere a infrastructurii electrice, de ventilare și tratare a aerului, precum și a infrastructurii de fluide medicale.
În momentul de faţă, majoritatea clădirilor în care funcţionează spitalele brașovene nu dispun de sisteme care să detecteze concentrația de oxigen. Chiar dacă sunt disponibile detectoare mobile de oxigen, dezavantajul lor este că fiind mutate dintr-o încăpere în alta, concentrația de oxigen nu poate fi monitorizată corespunzător pe o perioadă mai lungă de timp.
În lipsa unui sistem de urmărire permanentă a concentrației de oxigen, există riscul de producere a unor evenimente nedorite care pot determina rănirea sau chiar decesul pacienților.

