
O brașoveancă care locuiește în orașul grecesc Volos, unul dintre cele mai afectate de furtuna Gabriel care a lovit Elada zilele acestea, a dezvăluit în exclusivitate pentru Biz Brașov momentele de groază prin care a trecut până acum.
„Dezastru! Nu am avut curent de ieri de la 19. Și nici apă. Acum jumătate de oră au dat drumul la curent. Nu avem cum sa ajungem la părinti să îi ajutam.Totul este închis. Am luat apă cu „pile”, de la o cafenea. Trebuie să încercăm să mergem la vreun market că nu mai avem mâncare, doar niște conserve. La capătul promenadei mașinile plutesc în mare ca bărcile. Imaginile numai au nevoie de cuvinte. A devastat orașul. Mă rog la Dumnezeu să se termine!”
Avertizări de intemperii severe sunt valabile, până mâine, în multe regiuni din Grecia. Furtuna Daniel afectează vestul și centrul țării.
Serviciile de urgență primesc mii de apeluri cu case inundate, iar un bărbat a murit în apropiere de orașul Volos, unde locuiește brașoveanca, după ce un zid s-a prăbușit peste el. Este alertă cod roșu în această regiune, dar și în unele insule din Marea Egee.


