
Sistemul de Garanție Returnare (SGR), cel care prevede plata unei garanții de 0,5 lei la achiziția unui produs ambalat în recipiente mai mici de 3 l, ar putea fi implementat cu întârziere de 3 luni față de data de 1 noiembrie, care era termenul limită de pornire a proiectului
RetuRO, administratorul SGR la care statul deține 20% din acțiuni, solicită o prelungire „strategică” pentru lansarea eficientă a sistemului.
„RetuRO a solicitat oficial, printr-o cerere către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, o prelungire de cel puțin trei luni a termenului de punere în funcțiune a Sistemului de Garanție Returnare (SGR)”, a informat administratorul miercuri.
Solicitarea vine ca urmare a naturii extrem de complexe a sistemului, care necesită un interval specific de timp pentru dezvoltare și testare corespunzătoare, dar și pentru a asigura o integrare mai ușoară a tuturor părților implicate.
„Ar fi o lansare prematură”
Gemma Webb, CEO & Președinte al Directoratului RetuRO Sistem Garanție Returnare SA a declarat:
„Viziunea ambițioasă a RetuRO pentru o Românie mai verde alimentează determinarea noastră de a implementa cel mai mare sistem integrat de garanție returnare din lume, deosebit datorită complexității sale ridicate. Drumul nostru a fost marcat de progrese remarcabile, dar, acum, ne aflăm într-un moment critic.
După o evaluare extensivă și detaliată a ceea ce mai trebuie făcut pentru a avea un sistem funcțional și a complexelor provocări întâlnite, suntem siguri că o lansare prematură ar putea pune în pericol încrederea consumatorilor, producătorilor și comercianților, subminând sistemul de la început.
Recunoaștem că aceste etape incipiente sunt extrem de dificile, dar credem că acești pași concreți pe care îi facem acum vor deschide calea pentru o implementare mai ușoară și eficientă în fazele următoare. Perioada optimă pentru implementare, bazată pe experiențele reușite ale altor țări, este de 18 luni, o durată pe care acționarii noștri au solicitat-o în mod informat în cererea noastră de acreditare. Dar, pentru că licența de proiect a fost acordată abia în august 2022, am avut o întârziere de trei luni. În plus, faptul că eu, ca prim membru al echipei noastre, am început activitatea în noiembrie 2022, a redus perioada de implementare completă la 12 luni.
În ciuda complexității și provocărilor cu care ne confruntăm, angajamentul nostru de pregătire a României pentru un viitor în care fiecare dintre noi să protejeze comunitatea în care trăiește rămâne neclintit. Dar nu putem face acest lucru singuri; implicarea tuturor este crucială pentru a asigura o funcționare eficientă a Sistemului Garanție Returnare pe termen lung.
Cererea noastră de prelungire a termenului nu este doar o decizie pragmatică, ci și o dovadă a angajamentului nostru puternic pentru încredere, calitate și beneficii pe termen lung. Împreună, vom modela o Românie verde și sustenabilă, lăsând moștenire o sursă de inspirație și un model de schimbare în bine.”
Principalele motive care stau la baza solicitării de prelungire a termenului limită:
• Complexitatea proiectului și provocările de implementare. Inițierea sistemului SGR s-a confruntat cu provocări complexe în multiple aspecte, inclusiv în configurarea echipamentelor, integrarea software-ului, identificarea și asigurarea locațiilor potrivite pentru centrele regionale. Acest lucru a generat situații neprevăzute și întârzieri în faza de implementare.
• Constrângerile de timp. Termenul alocat pentru implementarea sistemului a fost cu trei luni mai scurt decât cel propus inițial de RetuRO în dosarul de acreditare, ceea ce a creat un program mai comprimat decât s-a anticipat.
• Percepția publică și educația civică: Lipsa cunoștințelor esențiale în înțelegerea modului de funcționarea a sistemului. Prin urmare, RetuRO nu numai că dezvoltă sistemul de la zero, dar este responsabil și de procesul de informare și educare, pentru a-i familiariza pe toți participanții cu Sistemul Garanție Returnare.
