
Compania Apa Brașov vrea să demareze o nouă investiție în extinderea rețelelor de apă-canal din comuna Sânpetru. Zona vizată este în parte de Nord a comunei respectiv spre unitatea medico-socială, unde Apa are în plan derularea unor lucrări în valoare de 3.478.403,493 lei fără TVA, respectiv 4.139.300,15 cu TVA.
În prezent, este în curs de obținere avizul de mediu pentru aceste lucrări ce ar urma să afecteze atât strada Preventoriului, cât și Drumul de Exploatare 244 și strada Poarta Câmpului, de unde noile conducte ar urma să se cupleze la rețeaua existentă.
Lungimea totală a conductei de apă este de 1.319 metri, iar în ceea ce privește canalizarea se va amenaja un canal colector de 294 metri și o conductă de refulare de 1.150 metri.
