
În vederea restaurării fortificațiilor de pe latura de Sud-Est a vechii cetăți, Primăria Brașov este în curs de întocmire a studiului de fundamentare și pentru vechiul turn al vânătorilor. Acesta a mai fost renovat în anul 2006 când a fost redat circuitului turistic, în interiorul său fiind expuse lucrări de artă populară, arme de vânătoare din vremea vechii cetăți a Brașovului. De mai mulți ani, a rămas însă cu lacătul pe ușă, după litigiile birocratice dintre Consiliul Județean și Primărie, ținând cont că acestea apăreau în acte atât în proprietatea municipiului, cât şi în cea a judeţului
Turnul este unul dintre cele 28 de turnuri de pulbere, de formă pătrată, care făceau parte din fortificațiile vechii cetăți. Dintre acestea, doar șase s-au mai păstrat până astăzi, două pe latura nord-vestică și patru pe latura de sud-est a cetății. Pentru întocmirea acestui studiu de fundamentare, care include și o expertiză tehnică, precum și alte studii pentru a stabili cu exactitate categoria de lucrări necesare, Primăria ar urma să plătească 71.500 de lei fără TVA, respectiv 85.085 lei cu TVA. Documentațiile ar urma să fie predate în cel mult 45 de zile.
