
Consilierii locali liberali au părăsit, astăzi, sala, înainte de a se supune la vot eliberarea din funcție a viceprimarului Sebastian Rusu, liderul organizației municipale a PNL Brașov. Aceasta este cea de-a doua încercare a primarului Allen Coliban de a-l revoca din funcție pe Rusu pe care îl acuză că este „absent și leneș”.
Rusu s-a plâns în timpul ședinței că i-au fost sechestrate bunurile personale pe care le avea în birou în această dimineață. „Inclusiv buletinul meu este acolo”, a spus Rusu. Acesta a spus că a fost sfătuit chiar să facă plângere la parchet împotriva primarului. „Ați venit la muncă la 9 și un sfert, pentru că atunci ați sunat la 112, să vină Poliția. Probabil că veți plăti o amendă pentru că ați sunat la 112”, a spus Coliban.
Rusu a anunțat, înainte de a pleca din ședință, că a atacat în instanță deciziile lui Coliban de a-l muta la Cimitirul Municipal și de a bloca „accesul” în Primărie consilierilor locali. Totuși, de notat, decizia nu privește accesul consilierilor în primărie, aceștia având acces în toate birourile, mai puțin în cele ale aparatului tehnic al Primăriei. Decizia a fost luată după ce toți consilierii ajunseseră să se comporte ca niște primari și șefi ai executivului.
Strategia liberalilor de a fugi din ședință aduce aminte de curajul dovedit de strămoșii lor în dese rânduri – fugeau în munți și otrăveau fântânile. Probabil că strategul fugii a fost consilierulo local Cătălin Anton, pensionar militar și poet de Facebook.
