
Săptămâna trecută a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor în cadrul procedurii de achiziție pentru proiectarea și execuția obiectivului de investiții „Spital clinic de pneumoftiziologie și boli infecțioase – Brașov“. Patru asocieri de firme și un ofertant unic, din România, dar și din alte țări, au depus oferte pentru construirea acestui spital, peste 60 de firme fiind parte a acestor asocieri, ca ofertanți, terți sau subcontractanți.
Spitalul face parte din proiectul municipalității de creștere a calității serviciilor în domeniul sănătății prin construirea unui ,,oraș medical” (Medical city), care include și proiectul spitalului Regional.
Valoarea estimată a acestei achiziții este de aproximativ 400 milioane de lei (389.131.226,67 lei), la care se adaugă TVA.
Va fi finanțat dintr-un împrumut la BEI
Fondurile trebuiau asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, proiectul Brașovului clasându-se, datorită maturității proiectului, pe locul 7 din 49 pentru proiectele din domeniul sănătății depuse pentru construirea de spitale sau secții noi, lucru anunțat și de Ministerul Sănătății, la începutul acestui an. În luna septembrie, Ministerul Sănătății a scos de pe lista de proiecte finanțate prin PNRR spitalul de la Brașov, ministrul Alexandru Rafila anunțând că spitalul pneumo va fi finanțat printr-un împrumut de la Banca Europeană de Investiții (BEI), contract pe care Ministerul Sănătății urma să îl semneze până la sfârșitul acestui an.
,,Brașovul are nevoie de un Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase și de aceea am tratat tot timpul cu maximă seriozitate acest proiect. Din păcate, nu pot să spun același lucru despre Ministerul Sănătății. Noi ne-am îndeplinit partea noastră de obligații și, astăzi, avem cinci oferte depuse pentru construirea acestui spital. Dacă la începutul anului eram felicitați pentru proiectul nostru și obțineam finanțare prin PNRR, după câteva luni, când licitația era demarată, Ministerul a luat decizia, fără prea multe explicații, să retragă proiectul nostru de la finanțare, pentru a îl include într-o finanțare BEI, împrumut pe care ministrul Rafila s-a angajat că îl va semna până la sfârșitul anului. Sperăm ca de data asta să își onoreze promisiunea, pentru că vorbim de înlocuirea unor facilități care funcționează în condiții improprii, iar brașovenii au dreptul să beneficieze de tratamente medicale în aceleași condiții ca orice european”, a declarat primarul Allen Coliban.
Cine sunt ofertanții
Cei cinci ofertanți sunt: MTE YAPI Ticaret, împreună cu 9 subcontractanți; Asocierea dintre Ubitech Construcții SRL (lider), Conim Partners, Mithras Build, Leviatan Design, Copraag Entrepreneur, la care se adaugă 4 subcontractanți; Asocierea dintre Ness Proiect Europe (lider), Cubicon Invest, Mansart Corporate, la care se adaugă 11 firme ca terți sau subcontractanți; Asocierea Bog’Art (lider), Igna Instal, Eren Cons și alte 13 firme ca subcontractanți; Asocierea dintre SSAB-AG (lider),UNITH2B, Metag Insaat Ticaret Anonim Sirketi, Iproplan® Planungsgesellschaft mbH și 11 firme ca subcotractanți.
Spitalul de pneumoftiziologie și infecțioase urmează să fie dezvoltat în zona Bartolomeu (CATTIA), în vecinătatea centurii ocolitoare a municipiului și a străzii Institutului, lângă viitorul spital regional. Conform studiului de fezabilitate aprobat de Consiliul Local în 2022, spitalul se va construi pe un teren cu o suprafață totală de 76.781 mp și va fi compus din patru corpuri, cu o suprafață totală desfășurată de 40.695,5 m.p. Durata de implementare a contractului este de 90 de luni, din care 6 pentru proiectare, 24 pentru constructie și 60 de luni reprezintă perioada garanției de bună execuție.
Structura noului spital
Spitalul va avea un număr 279 de paturi, din care 242 în regim spitalizare continuă, 15 la terapie intensivă și 22 pentru structura de spitalizare de zi, putând fi suplimentate până la 324 în cazuri de necesitate.
Regimul maxim de înălțime va fi S+P+4E, în cazul corpului A, care adăpostește sectorul de spitalizare continuă pentru secțiile de boli infecțioase, recuperare respiratorie și îngrijiri paliative (etajele 1 și 2), respectiv pneumologie (etajele 3 și 4).
Corpul B are regim de înălțime S+P+2+etaj tehnic și cuprinde, la etajele superioare (1 și 2), secțiile de boli infecțioase digestive, boli infecțioase copii și un etaj 3 parțial, cu spații tehnice.
Corpurile A și B cuprind, la nivelul parterului, zonele de spitalizare de zi, un centru de diagnostic și tratament, birouri administrative.
Corpurile C și D, cu regim de înălțime S+P+1+etaj tehnic parțial, adăpostesc compartimentul ATI și blocul operator la etajul 1, o terasă verde flancată de corpurile de spitalizare și un etaj tehnic parțial. La nivelul parterului se regăsesc zonele ambulatorii, publice și de învățământ.
Ce secții va avea unitatea
Spitalul va fi împărțit pe următoarele specialități medicale: două secții de pneumologie pentru adulți; o secție pneumologie pentru copii; o secție clinică de boli infecțioase pentru adulți; o secție de boli infecțioase pentru copii; un compartiment HIV/SIDA adulți; un compartiment îngrijiri paliative; un compartiment de recuperare medicală respiratorie; un compartiment de cardiologie; un compartiment de chirurgie toracică; o secție de anestezie și terapie intensivă.
Proiectul include și amenajarea a 276 locuri de parcare(79 la nivelul parcajului subteran și 197 la sol) și a 12.313,5 m.p. de zone verzi.

