
După cum vă informa BizBrașov în această dimineață, circulația pe Valea Prahovei este mult îngreunată în această dimineață din cauza ruperii sistemului de contact al locomotivei cu firele de alimentare cu energie electrică( pantograf).
Trei tinere, una în vârstă de 20 de ani și alte două în vârstă de 18 ani, au ajuns la unitatea de primiri urgențe a spitalului din Sinaia cu afecțiuni oculare după ce pantograful unei locomotive s-a rupt și a spart geamul unui vagon. Tinerele au fost rănite de cioburile rezultate de spargerea geamurilor vagonului de către pantograful care s-a rupt. Accidentul s-a petrecut la ieşire din staţia Azuga.

Potrivit reprezentanților Primăriei Sinaia, fetele rănite sunt din Buftea și București. Acestea au ajuns la Camera de Primiri Urgențe a unității medicale cu ambulanța SMURD. Tinerele sunt evaluate medical, stabile și sunt în investigații medicale la Oftalmologie, a transmis sursa citată.
Traficul feroviar pe segmentele Valea Largă – Braşov şi Predeal – Azuga, inclusiv pe anumite linii din staţiile Predeal şi Azuga, se desfăşoară pe un singur fir, din ambele sensuri, din cauza ruperii pantografului de la locomotiva trenului IR 1742, la ieşire din staţia Azuga, informează luni purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

