
Universitatea Transilvania din Brașov va participa la proiectul „Wellbeing Academy”, un proiect constituit de o alianță dedicată sănătății mintale și bunăstării studenților, inițiată de Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca, în colaborare cu alte 13 universități din România și coordonată la nivel internațional de Harvard Medical School și Organizația Mondială a Sănătății.
„Universitățile vor fi implicate în cadrul unei noi etape de analiză de nevoi legate de sănătatea mintală a studenților pe parcursul a trei ani universitari. Scopul acestei analize ample de nevoi derulată la nivel global este de a identifica problemele de sănătate mintală a studenților începând cu intrarea în facultate până la absolvire. Studenții care s-au alăturat în acest an acestor comunități academice vor fi invitați să completeze un instrument de evaluare a sănătății mintale dezvoltat de Harvard Medical School, iar respondenții vor fi monitorizați anual până la absolvire.
Acest demers face parte din cadrul proiectului „World Mental Health International Student Initiative”, coordonat la nivel internațional de Harvard Medical School și Organizația Mondială a Sănătății, iar la nivel național de UBB. La nivel internațional, consorțiul „World Mental Health International College Student Initiative” este format din universități de prestigiu din 18 țări de pe diferite continente”, au precizat organizatorii.

