
Surse din PNL au precizat că liberalii au decis în ședința pe care au avut-o marți seara să susțină o creștere ”istorică” de 57 % a bugetului alocat educației în anul 2024, când au loc alegeri parlamentare, conform stirileprotv.ro
La această ședință au participat președintele Nicolae Ciucă, ministrul finanțelor Marcel Boloș, ministrul Educației Ligia Deca și ”grupul fiscal” al partidului.
Conform surselor liberale, în urma discuției, președintele PNL, Nicolae Ciucă, ministrul Educației și ministrul de Finanțe au decis să susțină pentru 2024 o creștere de 20 la sută a salariilor profesorilor. Aceasta se adaugă la majorarea de 30 la sută, promisă și îndeplinită de la finalul mandatului de premier al lui Nicolae Ciucă. Din calculele liberalilor, majorarea bugetului Educației va fi una ”record per ansamblu”, ”o creștere istorică de 57 la sută”.
Banii vor merge în cea mai mare parte pentru investiții în creșterea calității Educației, salarizare, burse și masă sănătoasă pentru copiii în nevoie – susțin liberalii.
