
Municipalitatea brașoveană ar urma să deruleze un nou pas birocratic pentru accesarea unei finanțări nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare în vederea dotării cu panouri fotovoltaice a mai multor unități școlare pentru a-și reduce consumul de energie.
Astfel, potrivit datelor existente pe platforma de licitații publice, Primăria Brașov a semnat prin negociere directă un contract cu firma de consultanță clujeană Inoveris Solutions în vederea elaborării cererii de finanțare pentru acest proiect. Valoarea serviciilor este de 30.000 de lei, fără TVA, iar acestea includ și întocmirea bugetului și a analizei cost beneficiu aferentă proiectului, precum și consultanța în colaborarea cu experții autorizați/ proiectanții care elaborează documentațiile tehnice și autoritățile care emit avizele necesare depunerii aplicației.
Inițial, pentru instalarea unor astfel de sisteme fotovoltaice erau luate în calcul 27 de unități, dar după efectuarea expertizelor tehnice ale clădirilor, dar și a alor studii, „în cărți” au mai rămas doar 10 unități. Potrivit estimărilor, costul total al instalării acestor sisteme pe cele zece școli va fi de 3.408.867,88 lei cu TVA. Puterea centralei fotovoltatice nu va depăși 400 kW pe locație.

