
Bursele elevilor pentru luna noiembrie vor fi plătite vineri, 15 decembrie, conform termenelor din metodologia de acordare a burselor în acest an școlar. În noiembrie, peste 1,28 de milioane de elevi au primit burse, o premieră pentru Educația din România. Bursa de merit ar urma să fie de 388 de lei, conform unui calcul Edupedu.ro. Printre aceștia sunt și 8.500 de elevi cu medii generale sub 5 care primesc burse de merit.
Calculul se bazează pe formula „(CmB/NZL) x (NZL – NZV)” din metodologie, unde: „CmB = cuantumul minim al bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru; NZL = număr de zile lucrătoare în luna respectivă; NZV = număr de zile de vacanță în luna respectivă”. Sunt 22 de zile lucrătoare în luna noiembrie, inclusiv 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, sărbătoare legală, și 3 zile de vacanță (1-3 noiembrie care sunt miercuri, joi, vineri) care au despărțit modulul 1 de modulul 2. Asta înseamnă (450:22) x (22-3), adică 388,6 lei.
