
În 2023, apartamentele de vânzare din România au fost, în medie, cu 7% mai scumpe decât anul trecut. Românii au căutat cel mai des apartamente cu două camere (în proporție de 48%), iar orașul în care s-au tranzacționat cel mai rapid proprietățile a fost București.
Storia lansează Rezumat de Storia, un raport anual care își propune să aducă mai multă transparență pe piața imobiliară, oferind informații despre cum au evoluat prețurile, care sunt cele mai căutate proprietăți, care sunt orașele cu cele mai prietenoase sau cu cele mai ridicate prețuri, dar și multe alte date importante despre cum a arătat anul 2023 pe piața imobiliară.
Cea mai mare proprietate tranzacționată pe Storia în 2023 a fost un teren arabil din județul Argeș, cu o suprafață de 290 de hectare. Cei interesați au avut posibilitatea de a cumpăra și ferma cu utilaje la un preț total de 4,5 milioane de euro. În schimb, potrivit datelor Storia, cea mai mică locuință tranzacționată pe platformă a fost un apartament din Brașov de numai 10 metri pătrați, care a avut un preț de vânzare de 13.500 de euro.
Cea mai scumpă locuință tranzacționată pe Storia a fost o casă monument istoric din zona Dorobanți (Capitale) din București. Structurată pe patru niveluri, cu 29 de camere, două scări interioare și 1390 metri pătrați, casa a avut un preț de listare de 6 milioane de euro. În același timp, cel mai vizualizat apartament de pe Storia a fost unul de trei camere din Sibiu, situat într-un cartier central. Cu o suprafață de 70 de metri pătrați, apartamentul a avut un preț solicitat de închiriere de 370 de euro/lună, în timp ce prețul mediu în Sibiu pentru apartamentele similare a fost de 474 euro.
