
După ani în care nu s-a luat nici o măsură, iar ciorile s-au înmulțit tot mai mult, Primăria Brașov vrea să instaleze mai multe dispozitive care emit unde ultrasonice și lumină laser, ca să alunge ciorile care au „cartierul general” în Parcul Tractorul. Brașovenii s-au arătat în rânduri repetate nemulțumiți de gălăgia pe care păsările o produc, dar și de murdăria depusă pe băncile și aleile din parc.
Recent, și Primăria din Sfântu Gheorge a instalat astfel de sisteme, ținând cont că păsările invadaseră parcul din zona centrală.
În vederea instalării acestor dispozitive, edilii brașoveni ar urma să întocmească un studiu de amplasament al acestor echipamente.
Studiul ar urma să fie definitivat în 45 de zile și va costa 23.350 lei fără TVA, respectiv 27.786,5 lei cu TVA. Soluția propusă va avea în vedere furnizarea de echipamente atât pentru acțiune diurnă, cât și nocturnă.
„Prin efectuarea studiului, se va prezenta aria de răspândire urbană a speciei și va cuprinde recomandări privind modalitățile, tipurile de echipamente și soluțiile care se pretează a fi puse în practică pentru o eficiență crescută de îndepărtare a păsărilor, care sunt dăunătoarea sănătății publice. În urma acestui studiu se va prezenta soluția optimă, constând în achiziționarea de echipamente ultrasonice/laser, stabilirea amplasamentelor, modalitatea de montaj și punerea în funcțiune. Aceste soluții vor avea în vedere să nu creeze disconfort animalelor de companie și locuitorilor din zonă.
Unele sisteme de acest tip s-au dovedit ineficiente
În România, ciorile sunt protejate prin lege şi nu pot fi ucise fără autorizație. Sisteme similare au fost testate în ultimii ani și de autoritățile locale din alte orașe, însă în unele cazuri s-au dovedit a fi ineficiente.
La Sibiu, spre exemplu, unde Primăria a încercat utilizarea ultrasunetelor, s-a constatat că după o perioadă de timp păsările s-au obișnuit cu aparatele

2 comentarii
Brașovul e acum plin de ciori si Moldoveni. Este un oraș distrus si mizerabil, si ar trebui abandonat.
Văd că primăria vede numai ciorile din parcul Tractorul. Poate li se spune că și Colina Universității este plina de ciori, stoluri întregi.