
CFR Călători va introduce suplimentar în circulație în 2 ianuarie trenul IR 1636 Brașov (plecare 18:00) – București Nord (20:34). Acesta va avea opriri în stațiunile de pe Valea Prahovei și va prelua fluxurile de pasageri care părăsesc stațiunile după Revelion, conform al unui comunicat al CFR Călători
„CFR Călători recomandă tuturor celor care se reîntorc din vacanța prilejuită de Sărbătorile de iarnă, să aleagă pentru destinația lor atât trenurile Interregio, cât și trenurile Regio înscrise în circulație și care dispun de locuri libere, nu doar trenurile Interregio de la orele de vârf.
Deși achizițiile online de bilete pot fi făcute până la ora de plecare a trenului din stație, în funcție de numărul de locuri disponibile, este bine ca biletele să fie cumpărate din timp astfel încât CFR Călători să își dimensioneze cât mai bine capacitatea de transport, având în vedere că în această perioadă are deja în circulație tot parcul activ de material rulant”, se arată în comunicat.
