Trenul pierde tot mai mult teren în România, fiindcă prețurile biletelor au crescut, dar condițiile nu sunt mai bune, vitezele medii sunt sub 45 km/h și ramele electrice noi se lasă așteptate. În loc să fie tot mai multă lume care alege calea ferată în loc de șosele, lucrurile stau din ce în ce mai rău, relevă o analiză hotnews.ro
- Sunt câteva rute pe care trenurile sunt pline de navetiști, dar la distanțe mai mari de 50-60 km deja nu mai rentează, fiindcă în afară de 2-3 exemple, vitezele medii pe liniile secundare sunt de sub 35 km/h, așa că drumul ar dura enorm.
- Cea mai lungă călătorie pe care o poți face cu același tren este Botoșani – Timișoara, 18 ore, pe 771 km, cu o medie de viteză de 43 km/h. Vara circulă un tren sezonier cu cel mai lung parcurs, 900 km între Satu Mare și Constanța.
- Este un mare minus că, față de alte țări europene, nu avem trenuri de tip S-Bahn cu care să călătorim rapid dintr-o parte în alta a orașului. Trenul nu este aproape deloc folosit pentru deplasarea în oraș.
- Trenul nu mai este ieftin în România, iar față de acum un an și jumătate biletele sunt mai scumpe cu 30%, iar condițiile și vitezele nu sunt cu nimic mai bune decât atunci. În destule cazuri, drumul cu mașina este mai scurt și mai ieftin, în special dacă îl comparăm cu costurile biletelor la trenurile InterCity și InterRegio.
- Pe lângă faptul că trenurile românești sunt lente, iar biletele sunt scumpe, condițiile sunt uneori execrabile, de multe ori sunt nu prea grozave. Avem puține trenuri confortabile pe distanțe lungi și nici trenurile InterCity nu sunt un etalon de confort, fiindcă sunt vagoanele care erau pe trenurile IR.
- Câteva țări europene fac tot ce pot pentru a atrage oamenii la tren, pentru a-i face să renunțe cât de des posibil la mașina personală. Sunt lansate abonamente la super-prețuri care acoperă o mare parte din rețea. În multe țări poți găsi biletele la prețuri mici dacă le cumperi cu o lună înainte. La noi NU există astfel de idei.
- Întârzierile adaugă mult la problema generală. Nu este zi în care câteva trenuri să nu întârzie măcar 100 de minute, mai ales dacă se defectează locomotiva, iar cea de ajutor sosește în două ore. Nu doar CFR Călători are întârzieri: acestea apar și la operatorii privați și durează mult și acolo până vine un tren „de rezervă”.
- Unul dintre aspectele horror ale unui drum cu trenul ține de mersul la WC. Se știe deja și în ce stare sunt toaletele din trenuri, ca urmare a unei combinații de factori între curățenia insuficientă și modul enervant în care pasagerii murdăresc. Mai ales în trenurile ce parcurg 600 – 700 km în 12-14 ore, ultimele ore sunt groaznice pentru mersul la „baie”.
- Cu așa de multe minusuri se mai adaugă și unul de psihologie: sunt destui oameni care nu se încumetă să plece la drum lung cu trenul fiindcă le este groază de ce va urma. Poate dau de vreun grup gălăgios, poate de oameni care mănâncă „pui la celofan” și miroase puternic în vagon. Poate se nimeresc lângă persoane care beau mult alcool sau lângă oameni care vor cu orice preț să stea la povești. Drumurile cu trenul sunt oricum lungi și scumpe, dar pot fi neplăcute din cauza călătorilor întâlniți din întâmplare.
- Românii sunt greu de mulțumit și multe lucruri nu le convin. Mulți se plâng că aerul condiționat nu prea funcționează vara, dar când merge prea bine ies discuții între cei care se tem că vor răci de la „curent” și cei care nu vor să transpire în „sauna” din vagoane.
Prea puține povești feroviare de succes în România
Prea multe lucruri pot merge prost când te urci într-un tren din România și este tare păcat, fiindcă țările din regiune au investit mult în feroviar în ultimii 15 ani. România nu a făcut-o, iar milioane de oameni aleg mașinile pentru a se deplasa, fiindcă trenurile au prea multe minusuri.
Sunt destul de puține rute unde trenul chiar este un mijloc de transport viabil de a face naveta. Câteva exemple ar fi Ploiești – București, Brașov – Zărnești, Buzău – Nehoiașu, București (Titan Sud) – Oltenița, Brașov – Sfântu Gheorghe, București – Titu, Roșiori Nord – Alexandria, Ploiești – Slănic (Prahova), Sărățel – Beclean pe Someș, Timișoara – Jebel sau Ploiești – Măneciu.
Dar și pe o parte din aceste rute apar destul de des întârzieri și – o anomalie greu de înțeles – pe București – Ploiești mulți navetiști utilizează trenuri de lung parcurs, chiar și internaționale, fiindcă există prea puține așa-numite trenuri „pendulante” care, pa parcursul unei zile să facă de mai multe ori un traseu scurt, de 60 km între cele două orașe. Articolul complet aici.
