
Codul rutier urmează să fie modificat, potrivit unui proiect de lege ce a primit azi votul decisiv din Parlament, cel al deputaților, astfel încât proba teoretică a examenului pentru obținerea permisului de conducere să se poată susține oriunde în țară, nu doar în localitatea sau regiunea de domiciliu, iar intervalul de timp necesar obținerii permisului auto, ce conține perioada de școlarizare, dar și cele două etape ale examenului, mai exact, proba teoretică și cea practică, să se reducă.
Proba teoretică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere se va putea susține la orice autoritate competentă de pe teritoriul României, nu doar la “autoritatea competentă pe raza căreia solicitanții își au domiciliul ori reședința”, așa cum stabilește acum Codul rutier.
Pe de altă parte, proba practică pentru obținerea permisului de conducere și eliberarea acestuia se va putea susține doar în fața autorității competente pe raza căreia solicitanții își au domiciliul ori reședința.
Schimbarea apare în proiectul de lege ce merge acum la promulgare la președintele țării și care vizează modificarea condițiilor prevăzute în prezent de Codul rutier (OUG 195/2002) pentru obținerea permisului de conducere.
Eliberarea permisului de conducere se va face în locul în care se va susține proba practică a examenului auto, adică acolo unde candidații își au domiciliul ori reședința.
Apoi, pregătirea teoretică și practică în vederea obținerii permisului de conducere va fi organizată pe module și va fi recunoscută reciproc de unitățile autorizate cu atribuții în domeniu. Practic, școlile de șoferi vor trebui să recunoască cursurile parcurse de candidați la alte școli de acest fel.
În plus, prin proiectul de față se dorește scurtarea perioadei necesare obținerii dreptului de a conduce, ce include școala de șoferi, adică pregătirea teoretică și cea practică, și examenul pentru obținerea permisului, cu cele două probe ale sale: proba teoretică, numită, în mod curent, sala, și proba practică, cunoscută sub numele de traseu.
Concret, față de regulile din prezent, potrivit proiectului, cei interesați de obținerea permisului auto nu vor mai trebui să termine școala de șoferi (cu cele două componente – teoretică și practică) înainte de susținerea examenului, ci vor putea susține sala imediat după încheierea pregătirii teoretice și vor putea să facă pregătirea practică până la data programată pentru susținerea traseului, adică între cele două probe de examen.
“Persoanele care solicită participarea la examen pentru proba practică în vederea obținerii permisului de conducere sau a unor noi categorii trebuie să fie apte din punct de vedere medical, potrivit legii, să facă dovada pregătirii practice prin cursuri organizate de unități autorizate și că a fost declarat «admis» de către autoritatea competentă la proba teoretică de verificare a cunoștințelor”, scrie, mai exact, în document.
Astfel, potrivit inițiatorilor, s-ar reduce perioada necesară obținerii permisului auto, care acum e foarte mare, deoarece, în multe cazuri, programarea traseului se face la câteva luni distanță de la promovarea sălii, iar candidații ar fi mai pregătiți la traseu și astfel ar crește rata promovabilității, ținând cont că pregătirea practică s-ar face mai aproape de examen.
Legea trebuie acum promulgată de preșesintele Klaus Iohannis și apoi publicată în Monitorul Oficial.
