
Polițiștii cadrul Poliției Municipiului Codlea au desfășurat o acțiune în scopul prevenirii și al combaterii delictelor silvice, ocazie cu care au dispus confiscarea unui total de aproximativ 21 de metri cubi de material lemnos, identificat fără documentele prevăzute de lege.
Astfel, la data menționată, în localitățile Crizbav, Vlădeni și Codlea, polițiștii au oprit pentru control trei autoutilitare care transportau material lemnos. Cu ocazia verificărilor efectuate, conducătorii a două dintre aceste autoutilitare nu dețineau documente de proveniență pentru materialul transportat, iar conducătorul celei de a treia autoutilitare nu a respectat obligația legală de a se înregistra ca transportator profesionist în aplicația Sumal 2.0.
La finalul activităților, cantitatea de material lemnos confiscată, care cumulează aproximativ 21 de metri cubi de lemn de foc, cu o valoare estimată la 5.100 de lei, a fost predată de polițiști reprezentanților din cadrul Ocolului Silvic Competent.


Un comentariu
Cele mai multe furturi de lemn se fac cu aceste camionete de 1,5 tone care se deplaseaza rapid si sunt greu de depistaat.