
Primăria Brașov a semnat un contract cu o firmă de consultanță din Capitală pentru serviciile de verificare financiară a documentațiilor tehnice, de cost control și bugetare pentru proiectele de investiții aflate în derulate la nivelul municipiului. Consultantul ar urma să încaseze 104.994 lei fără TVA pentru aceste servicii, în conformitate cu datele de pe portalul de achiziții publice.
Potrivit detaliilor licitației, firma va trebui să asigure opinia de specialitate prin elaborarea unor puncte de vedere tehnico-financiare raportate la soluțiile prezentate în proiectele tehnice, să analizeze soluțiile predate de proiectanti și celelalte părți implicate în scopul obținerii de clarificări sau pentru efectuarea corecțiilor necesare, precum și să transmită propuneri de optimizare a soluțiilor și costurilor propuse prin proiectul tehnic, acolo unde acestea pot fi identificate.
O altă componentă a contractului include serviciile de cost control și bugetare. „Cost planning – elaborare si detaliere in consens cu Proiectantul si Beneficiarul a bugetului investitiei; actualizarea planificaării de cost și cresterea nivelului de detaliere a costurilor pentru a informa Beneficiarul (Primăria Brașov – n.r.) cu privire la modul in care vor fi necesare fondurile alocate pentru dezvoltarea proiectului; 2. Cost management – evaluarea potentialelor variatii de cost in raport cu limitele pietii; 3. Alte operatiuni ale activitatii de Cost Control vor fi: a) verificarea costurilor standard pe componente, materiale si servicii; b) elaborarea etapizarii cheltuielilor prinse în buget, pe operațiuni”, potrivit informațiilor din anunțul de atribuire a contractului.
Durata contractului este până la data de 31 decembrie, cu posibilitatea de prelungire, iar consultantul va trebui să depună și o garanție de bună execuție de 10% din valoarea contractului.
