
În dimineața zilei de ieri, o mașină a Poliției Locale Brașov a accidentat un biciclist în intersecția de la „Ceasu Rău”. Mai exact, autospeciala de poliție circula pe breteaua dinspre 13 Decembrie spre Iuliu Maniu, iar în zona de intersecția a intrat în coliziune cu ciclistul. Deocamdată, nu au fost stabilite împrejurările producerii incidentului, Poliția Rutieră anchetând cazul.
„Imediat după producerea accidentului, polițiștii locali au acordat primul ajutor și au sunat la SNUAU-112. În cel mai scurt timp, la fața locului au ajuns echipaje ale SMURD și Poliției Municipiului Brașov. Polițistul local care conducea autospeciala a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Dosarul este instrumentat de către lucrători ai Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Brașov pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurările producerii evenimentului rutier”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Brașov.


