
Un fenomen de pe TikTok a creat isterie şi printre români. Aceștia s-au filmat cum sparg zeci de iepuraşi de ciocolată în căutarea unor presupuse bancnote de 50 sau 100 de euro ascunse în interior. Acum au trecut însă şi la ouăle Heidi de Paşte, pe care le distrug direct pe rafturile magazinelor, fără să le cumpere. Compania a postat o reacţie pe Facebook, în care le explică oamenilor că nu se ascunde nimic, de fapt, în interiorul acestora.
„Reluăm şi noi rugămintea colegilor de la Lidl Romania. Am văzut la rândul nostru clipurile de pe Tik Tok, referitoare la existenţa banilor în figurine de Paşte. Însă vă asigurăm că produsele HEIDI tematice conţin doar meşteşugul ciocolatierilor HEIDI, care decorează aceste produse manual, ou cu ou, iepuraş cu iepuraş”, este mesajul transmis, miercuri, de echipa Heidi Chocolate, notează stirileprotv.ro.
Oficialii companiei transmit că „nu se află nimic înăuntru”.
„Să nu stricăm bucuria oamenilor care le vor lua acasă pentru masa de Paşte”, a mai transmis Heidi Chocolate.
Şi oficialii Lidl România au reacţionat, într-un mesaj postat pe Instagram.
„Nu mai spargeţi iepuraşii de ciocolată, căci înaintru este chiar ciocolata însăşi”, este mesajul transmis de Lidl.

Un comentariu
Sugerez un titlu nou pentru aceasta stire:
Romanul tot roman, si in ziua de Paste!