
Stațiunea Mamaia va avea, începând din acest an, un nou logo și un nou slogan. Organizația de Management a Destinației Mamaia-Constanța a demarat anul acesta un proces de schimbare a imaginii acestei destinații turistice prin angajarea unei firma care să studieze ce trebuie făcut în această direcție. Sociologul brașovean Romulus Oprica se ocupă de acest proiect, împreună cu colegii din firma BrandBerry. Primul pas al acestui proiect a fost făcut, prin concursul pentru desemnarea unui nou logo și a unui nou slogan pentru stațiunea de la malul mării.
Preşedintele Organizaţiei de Management a Destinaţiei Mamaia Constanţa, George Măndilă, a afirmat că autorul propunerii câştigătoare va asocia un slogan şi va crea manualul de identitate vizuală.
“Începem sezonul cu o imagine fresh, colorată, care reprezintă spiritul avangardist al staţiunii, explozia de tinereţe şi de distracţie. Nu întâmplător, suntem polul distracţiei de pe litoralul românesc! În zilele următoare, în urma ultimului feedback autorul propunerii câştigătoare va rafina în detaliu această variantă, va asocia un slogan şi va crea manualul de identitate vizuală, unde vor fi incluse foarte multe variante şi declinări. Într-o viitoare comunicare publică vom prezenta întregul manual, varianta finisată a logo-ului şi sloganul”, a precizat George Măndilă.
„Avem misiunea destul de „ingrată” de a transforma destinația Mamaia Constanța într-o minunăție”
Cei de la BrandBerry au câștigat la sfârșitul anului trecut contractul pentru dezvoltarea turistică a zonei Mamaia-Constanța. Au primit solicitarea din partea Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța, din care face parte Primăria Constanța și operatorii de turism din Mamaia și Constanța. Organizațiile de management a destinației sunt structuri public private, chiar și la Brașov și toate zonele turistice au ceea ce se cheamă OMD, din care fac parte administrațiile locale, primărie, Consiliul Județean, operatori de turism. Brașoveanul Romulus Oprica a explicat în exclusivitate pentru revista de afaceri fwdbv.ro și bizbrașov.ro care este planul pentru a schimba imaginea acestei zone turistice:
„O să începem cu o cercetare amănunțită, să vedem ce se întâmplă acolo, pentru că sunt două zone cu schimbări. Din punct de vedere al profilului, sunt două zone care se identifică diferit, deci va trebui să dezvoltăm o strategie suficient de integrată pentru ambele obiective- și pentru Mamaia, și pentru Constanța-, în același timp adâncă, suficient de unică pentru fiecare dintre ele ca și comunicare, în așa fel încât să se mențină ceea ce foarte important. Dintotdeauna, teama unui specialist care se ocupă de strategie este să nu strice. O să vedem cum percep oamenii cele două zone. O să facem un inventar al tuturor obiectivelor și a tuturor asset-urilor pe care cele două destinații sau pe care destinația Mamaia Constanța le are. Și când zic asset-uri nu mă refer doar la obiective fizice, mă refer și la obiective culturale, mă refer și la gastronomie, și la obiceiuri muzicale ale etniilor care locuiesc în Constanța, pentru că acolo e un mix interetnic superb, la fel ca și în Sălaj. O să ne uităm cu foarte mare atenție la ce au făcut alții în zone similare. Nu am fi noi singurii pe lumea asta care au avut de dezvoltat destinații cu caracteristici similare. E foarte important”, spunea Romulus Oprica în decembrie 2023.
„Avem misiunea destul de ingrată de a transforma destinația Mamaia Constanța într-o minunăție de care să fim mândri nu doar noi, ci și copiii noștri. Vor fi discuții cu hotelierii, cu organizatorii de evenimente, cu arhitecții care tocmai au câștigat proiectul de refacere a plajelor și cu toți factorii interesați.
Acesta e genul de proiect în care nu poți să îți dai tu cu părerea, că nu s-a născut nimeni învățat sau nu avem nici noi un glob de cristal. Lucrul rău care s-a făcut mulți ani de zile este că oamenii și-au dat cu părerea. Trebuie să faci lucrurile urmând o anumită structură, trebuie să le faci profesionist și nu poți să îți dai cu părerea”, explica sociologul după câștigarea concursului de schimbare a imaginii destinației Mamaia-Constanța.
Cei de la BrandBerry vor creiona și vor dezvolta o strategie care va presupune niște principii de lucru. Este un anumit tip de acțiuni care trebuie să se întâmple pe o perioadă de X ani, în așa fel încât numărul de turiști să crească, în așa fel încât calitatea turismului să crească, să aibă un efect pozitiv în zonă pentru toată lumea, pentru localnici, pentru că ei sunt principalii beneficiari.
