
O zicală spune că mai bine măsurăm de zece ori și să tăiem o singură dată. Din nefericire,în cazul unor lucrări din zona Gării Brașov s-a întâmplat tocmai pe dos. Astfel, în luna februarie, în zonă s-au derulat lucrările pentru semaforizarea trecerilor de pietoni. S-au săpat șanțuri, s-au îngropat cabluri în subteran, s-au instalat noi stâlpi. După aceste lucrări, ținând cont că se lucra și la partea de terminal de la Gară, trotuarul din zona fostei stații RATBV a fost făcut integral.
Acum două săptămâni, probabil după îndelungi „analize”, s-a constatat că unul dintre stâlpii din beton care susține și rețeaua de troleibuze trebuie mutat. Astfel, a început în forță o altă lucrare ce a presupus și spargerea asfaltului pentru a racorda noul stâlp la rețeaua subterană de electricitate. Nu a durat mult, cineva a mai venit cu „metrul”, iar săptămâna aceasta a început o nouă lucrare. De această dată, pentru amenajarea stației RATBV, astfel că întregul trotuar va fi „remodelat”. În plus, și semaforul a fost demontat, urmând să fie săpată o nouă fundație pentru consola acestuia.
În acest context, reprezentanții Primăriei Brașov au precizat pentru BizBrașov că lucrările precedente de asfaltare au fost efectuate pentru a se asigura circulația în condiții optime, iar în prezent se efectuează alte lucrări, astfel încât stația de autobuze și troleibuze să fie readusă pe vechiul amplasament, după ce a fost mutată vara trecută în dreptul complexului Unirea în vederea derulării lucrărilor la terminal. „Având în vedere că zona este una intens circulată de pietoni, împreună cu RATBV am luat decizia de a lărgi trotuarul, atât pentru a crește siguranța călătorilor care așteaptă în stație și vor să se îmbarce/debarce din mijloacele de transport în comun, cât și pentru a da posibilitatea de a trece celor care vor să traverseze zona. Lățirea trotuarului în acest perimetru va permite și instalarea de bănci, fără a afecta circulația pietonală”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.
Lucrările sunt programate a se finaliza săptămâna aceasta, însă evoluția acestora depinde acum și de vremea nefavorabilă. Pentru a se asigura circulația pietonală, prima bandă de circulație a fost închisă în dreptul zonei de șantier.



Un comentariu
Daca tot „remodelează” zona sa mute locurile de parcare rezervate mașinilor persoanelor cu dizabilități mai aproape de gara – acum sunt la vreo 200 m de gara, dincolo de peroanele din noul terminal… O fi vreo logica de sunt așa departe de gara aceste locuri de parcare?