
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, anunţă că va începe emiterea facturilor românilor pentru luna martie 2024, scrie antena3. Emiterea facturilor Hidroelectrica pe luna martie 2024 a început din 19 aprilie, mai întâi pentru patru zone din ţară, şi acestea vor ajunge pe rând la clienţii companiei.
Urmează ca luni, facturile Hidroelectrica să fie emise şi pentru restul de patru zone.
Facturile Hidroelectrica pot fi plătite într-un interval destul de larg, de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități.
Compania Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a lansat recent aplicația de mobil pentru cei aproape 600.000 de clienți ai săi. Aplicația se numește iHidro și este disponibilă în atât în App Store, cât și în Google Play. Aplicaţia Hidroelectrica, iHidro, îi ajută pe clienţii companiei, printre altele, să-şi plătească facturile mai rapid, dar şi să vadă istoricul facturilor, să consulte soldul sau să transmită indexul lunar.
Aplicația iHidro se poate descărca din Google Play Store sau App Store, în funcție de sistemul de operare.
Compania Hidroelectrica are în prezent aproape 600.000 de clienţi.
