
Primăria Brașov a lansat la finalul lui noiembrie anul trecut licitația pentru proiectarea și construcția noii grădinițe din cartierul Avantgarden. Costul total era estimat la suma de 25.102.649,82 lei fără TVA, respectiv 29.872.153,28 lei cu TVA, iar la procedură au fost depuse 6 oferte.
Potrivit datelor de pe portalul de achiziții publice, oferta declarată câștigătoare a fost cea a asocierii dintre constructorii brașoveni Romfit Grup și Har & H și compania clujeană Procali Construct. Și prețul a fost mai mic față de estimări cu peste 2 milioane de lei, respectiv de 23.272.700 lei fără TVA, respectiv 27.694.513 lei cu TVA.
Unitatea ar urma să fie construită pe un teren de 2.129 mp donat municipalității de către dezvoltatorul Maurer Imobiliare. Grădinița va funcționa cu program prelungit și va avea o capacitate de cel mult 100 de copii, distribuiți în 5 săli de grupă (fiecare dintre acestea cu maximum 20 de copii). Clădirea proiectată va avea un regim de înălțime de subsol, parter, un etaj și o terasă, care va fi una verde, iar pe o porțiune se vor monta și panouri fotovoltaice. Grădinița va avea și 9 dormitoare pentru cei mici și accese diferențiate pentru copii și păriniți, potrivit datelor din studiul de fezabilitate.
Contractul de lucrări se va derula pe o perioadă de 16 luni (4 luni partea de proiectare) și șantierul va fi deschis după ce reprezentanții Primăriei Brașov vor emite ordinul de începere a lucrărilor.



Un comentariu
Amplasamentul prezentat de dumneavoastră este cert?