
Preţul mediu pentru proprietăţile rezidenţiale a crescut cu aproape 8% la nivel naţional în primul trimestru din 2024, raportat la intervalul similar din 2023, până la valoarea de 1.563 euro/mp util, cel mai scump oraş pentru cumpărători rămânând Cluj-Napoca, cu un preţ mediu solicitat pentru locuinţele scoase la vânzare de 2.631 euro/mp util, potrivit cel mai nou raport de piaţă realizat de site-ul Imobiliare.ro.
„Interesul cumpărătorilor se menţine la un nivel bun la începutul acestui an, oferta de case şi apartamente disponibile la nivelul pieţei fiind însă limitată. Dacă luăm în considerare actualele condiţii de pe piaţa de creditare şi perspectivele favorabile care se întrevăd pe termen mediu la nivelul acesteia, putem spune că ne putem aştepta să vedem noi majorări ale preţurilor locuinţelor în următoarea perioadă. În primul trimestru din 2024 a fost vizibil, deja, un avans cu circa 8% în preţul mediu solicitat la nivel naţional pentru proprietăţile rezidenţiale, dacă ne raportăm la intervalul similar din 2023, până la valoarea de 1.563 euro/mp util. Cel mai scump oraş pentru cumpărători este Cluj-Napoca. Aici, preţul mediu solicitat pentru locuinţele scoase la vânzare a ajuns la 2.631 euro/mp util în trimestrul I”, relevă datele raportului.
Poziţia secundă în clasamentul naţional este ocupată de Braşov, cu o medie de 1.789 euro/mp util, în timp ce Bucureştiul se află abia pe locul al cincilea, cu 1.578 euro/mp util.
„Odată cu revenirea cererii, preţurile proprietăţilor imobiliare sunt în creştere. Mai mult, o presiune suplimentară este generată de scăderea ofertei, ceea ce nu doar poate, ci cu siguranţă va pune presiune pe preţuri, mai ales că momentul mult aşteptat al scăderii dobânzilor este aproape. Aceste lucruri, coroborate cu apetitul nestăvilit pentru statutul de proprietar, riscă să îi ţină în continuare pe cumpărătorii needucaţi în zona dezvoltărilor cu compromis – la nivel de calitate, locaţie, suprafeţe – şi a proiectelor de periferie, multe şi ieftine, a căror valoare nu doar că nu va creşte în timp, ci va rămâne absolut derizorie. Atenţie la compromisul preţului! Capitala este plină de astfel de exemple care, de altfel, explică în mare măsură de ce Bucureştiul este depăşit de Cluj-Napoca, Braşov şi în curând de toate oraşele secundare, deşi are cartiere întregi cu un preţ mediu de aproape 3.000 euro/mp”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
O creştere, cu 5,2%, a putut fi observată şi în privinţa tranzacţiilor imobiliare. În intervalul ianuarie-martie, s-au vândut la nivel naţional aproape 145.500 de case, terenuri şi apartamente, conform datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
O evoluţie spectaculoasă s-a înregistrat în cazul judeţului Iaşi unde s-au vândut aproape 7.600 de imobile, fapt ce l-a ajutat să întreacă Timişul, Braşovul, Clujul şi Constanţa.
Singurul mare oraş în care oferta la vânzare a crescut la începutul anului a fost Braşovul. Cumpărătorii au avut de ales din 6.100 de case şi apartamente, cu 2% mai multe faţă de începutul anului trecut. La polul opus s-a aflat Capitala, unde oferta de locuinţe a scăzut cu aproape 20%.

