
După ce Senatul a aprobat o serie de modificări importante ale regulilor RCA, comisiile de specialitate din Camera Deputaților analizează introducerea altor schimbări, cu impact chiar mai mare. Grupul PSD a propus deja o serie de amendamente care se concentrează mai ales pe schimbarea radicală a regulilor în ceea ce privește plata despăgubirilor. Despre aceste modificări, inspirate cel mai probabil din legislația altor țări UE, cum ar fi Polonia, Economica.net scria încă din martie 2023.
Astfel, deputații PSD propun ca reparația mașinilor lovite de șoferi asigurați RCA să se facă doar în service-uri cu care asigurătorul șoferului vinovat are o convenție de colaborare sau, dacă totuși păgubitul optează pentru altă unitate reparatoare, reparația să se facă doar cu acordul prealabil al asigurătorului. Este doar unul dintre amendamentele aduse de social democrați legii 132/2017 a RCA, discutată acum în comisiile Camerei Deputaților, după ce trecuse deja cu alte modificări de Senat.
Cea mai importantă schimbare votată deja de senatori este aceea că plata daunei nu se mai poate face anticipat direct către păgubit (așa numitul sistem regie proprie) decât pentru pagube mai mici de 400 de euro, ceea ce înseamnă practic reducerea aproape de zero a plății în avans, în condițiile în care dauna medie pe RCA depășește 1.800 de euro.
Propunerea PSD, susținută și de firmele de asigurare și de Autoritatea de Supraveghere Financiară (în cadrul căreia, la nivelul Sectorului Asigurări Reasigurări a existat o astfel de propunere încă din mandatul Consiliului precedent), presupune, în esență, revenirea la sistemul anterior apariției legii 132/2017 a RCA, când asigurătorul era cel care avea ultimul cuvânt în ceea ce privește costurile reparației, cu diferența importantă că, prin eliminarea de facto a plăților în avans direct la păgubit, acum se conferă un avantaj și service-urilor.
În prezent, conform legii 132/2017, păgubitul are libertate totală în a își alege service-ul unde dorește să îi fie reparată mașina, iar unitatea reparatoare este cea care stabilește costul cu piesele și manopera folosind documente justificative. Asigurătorul poate cel mult să ceară reconstatarea sau reevaluarea daunei sau, în ultimă instanță, să conteste decizia în justiție, fapt care de altfel s-a întâmplat în zeci de mii de situații, mai ales cu foștii lideri RCA, City Insurance și Euroins. Cel puțin în procesele cu cei doi, service-urile au avut câștig de cauză în cele mai multe spețe.
La nivel European, legislațiile sunt diferite din acest punct de vedere, în ciuda existenței unei Directive care reglementează în linii mari regulile RCA la nivel UE. Diferențele sunt normale, având în vedere că și piețele sunt foarte diferite, cea din România având, de exemplu, particularitatea că sunt foarte puțini jucători pe piață, deci tendința de concentrare a riscurilor la doar câteva firme de asigurare este pregnantă. Cu ultimele modificări anunțate, România pare să meargă spre modelul polonez. Așa cum era de așteptat, primele discuții purtate în comisiile Camerei Deputațiilor au fost aprinse, reprezentanții service-urilor respingând ferm propunerea, cu motivația că astfel ar fi afectate atât drepturile păgubiților, cât și calitatea reparației, având în vedere că service-ul nu va mai avea libertatea de a stabili prețul orei de manoperă în funcție de propriile documente. De partea cealaltă, asigurătorii spun că este firesc ca asigurătorul să stabilească valoarea daunei, din moment ce el este cel care plătește și că, astfel, vor fi evitate situațiile în care service-urile practică prețuri nejustificate pentru ora de manoperă și induc astfel cheltuieli mai mari, deci creșteri ale prețurilor RCA. Deocamdată discuțiile au fost amânate, urmând să fie reluate după minivacanță.
