
Brutăria Diószegi din Sfântu Gheorghe, premiată în ultimii ani de mai multe ori pentru pâinea și produsele realizate în laboratorul de cofetărie, își crește capacitatea de producție. Fabrica de panificație a fost extinsă cu o nouă brutărie, de trei ori mai spațioasă, construită vizavi de sediul din strada Constructorilor, iar în locul celei vechi va funcționa laboratorul de cofetărie, a cărui capacitate va fi de 10 ori mai mare, scrie weradio.ro.
„Noua brutărie e de trei ori mai mare, e mai recent utilată, sunt cuptoare noi, deci e altceva. În fostul sediu vom muta laboratorul de cofetărie, o să avem un spațiu de vreo 10 ori mai mare decât în prezent. Construcția a durat aproape 3 ani, a fost o investiție de aproximativ 8,5 milioane de euro plus TVA. Sâmbătă, la inaugurare, o să vină o trupă din București și una din Budapesta, respectiv Compact și Mobilmánia, vor fi și focuri de artificii după terminarea concertelor, o să fie și spații unde oamenii vor putea să mănânce, să bea, să se distreze, corturi unde copiii pot participa la concursuri, deci o să fie frumos. La ora 15:00 deschidem poarta și va dura până seara la ora la 23:00. Vrem să se simtă bine cei care vin la acest eveniment”, a declarat Diószegi László.
Inaugurarea oficială a noii brutării va avea loc sâmbăta, 11 mai 2024, de la ora 15:00, în program fiind cuprinse, printre altele, concerte ale formațiilor Compact și Mobilmáni( Ungaria), spectacole de dans și de modă, concursuri de îndemânare și de rezistență, o festivitate de premiere, precum și diferite alte activități pentru copii și familii, iar seara se va încheia cu un spectacol de artificii.
Programul evenimentului
15:00 – Spectacolul grupului de dans popular Kincskeresők
15:30 – Concurs de îndemânare (în fața scenei)
16:15 – Spectacolul grupului de dans popular Százlábú
16:45 – Concurs de îndemânare (în fața scenei)
17:30 – Concurs de rezistență: a ține pâinea cât mai mult timp
18:00 – Spectacol de modă
18:15 – Festivitate de premiere
19:00 – Concert Compact
20:30 – Concert Mobilmánia
22:00 – Focuri de artificii
Activități
15:00 – Confecționare de sacoșă
16:00 – Activitate de coacere a pâinii
16:30 – Activitate de cusut șorț
