
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Brașov au desfășurat o acțiune de control în localitatea Ormeniș, pentru a verifica condițiile de bunăstare a animalelor.
„În cadrul acțiunii, pentru neregulile constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, iar după ce au identificat 4 exemplare canine care prezentau modificări ale aspectului, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Brașov efectuează în continuare cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotmia, cuparea urechilo, urmând ca la finalul cercetărilor să fie propusă o soluție legală prin unitatea de Parchet competentă”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.
