
Zona periurbană a marilor orașe a devenit în ultimii ani o alternativă tentantă pentru cumpărătorii interesați să facă o achiziție prezentând unele avantaje evidente – prețuri mai mici, suprafețe de multe ori mai generoase și oportunitatea de a avea propria grădină, arată o analiză Imobiliare.ro. Portalul a analizat cererea pe segmentul de case în cazul localităților poziționate în imediata apropiere a orașelor București, Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov, alături de evoluția ofertei și de tendințele înregistrate în materie de prețuri în prima parte a anului 2024.
„Oferta rezidențială din periurban s-a dezvoltat treptat ca alternativă de locuire, inițial la numărul limitat de case din interiorul orașului, pentru a atinge punctul culminant în pandemie când a început să rivalizeze cu apartamentele pe segmentul familiilor cu copii. De atunci, aceasta s-a diversificat, incluzând astăzi case individuale, duplexuri, triplexuri sau case înșiruite.
Dacă avantajul inițial al ofertei în periurban a fost spațiul, astăzi vorbim tot mai mult de prețuri comparabile cu cele ale apartamentelor noi cu 3 și 4 camere situate în oraș. De remarcat este, totodată, faptul că noile aglomerații periurbane atrag după sine o serie de investiții precum școli private și grădinițe, centre comerciale sau mari retaileri, iar în anumite cazuri autoritățile contribuie la dezvoltarea infrastructurii de transport în comun sau la amenajarea pistelor pentru biciclete.
Avem astăzi în periurban comune cu zeci de mii de locuitori, celebre fiind Florești lângă Cluj, Giroc și Dumbrăvița lângă Timișoara, ecosisteme întregi care tind să devină o alternativă viabilă pentru orașul de 15 minute”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
Prețurile caselor din periurban
Cumpărătorii găsesc cele mai scumpe case de vânzare la marginea orașului Cluj-Napoca și în imediata apropiere a Bucureștiului, arată datele centralizate și analizate de Imobiliare.ro. Singurele două localități unde metrul pătrat se vinde cu prețuri ce depășesc pragul de 2.000 de euro sunt Feleacu și Sălicea, ambele din județul Cluj. Acestea dominau topul național și anul trecut, dar pe atunci prețurile abia depășeau 1.900 euro/mp.
Cei care vor să se mute la marginea Capitalei plătesc cel mai mult pentru proprietățile situate în nordul orașului, în Voluntari. Similar, casele cele mai scumpe pot fi găsite în nordul Timișoarei, în Dumbrăvița, în timp ce în cazul Brașovului găsim locuințe la cele mai mari prețuri în Cristian.
Oferta extrem de variată din zona București-Ilfov face ca și unele dintre cele mai ieftine proprietăți din zonele periurbane ale marilor orașe să poată fi găsite tot în apropierea Capitalei, în zona de sud, cu doar câteva excepții.
Plătesc cel mai puțin cumpărătorii care aleg o casă în apropierea Brașovului, dacă se orientează spre locuințele din Codlea. În acest caz, metrul pătrat se vinde cu un preț mai mic de 1.000 de euro. O alternativă pentru cei cu bugete reduse poate fi și Tărlungeni.
Citiți mai multe pe economedia.ro.
