
Polițiștii din Feldioara au emis un ordin de protecție provizoriu și au montat un dispozitiv electronic de supraveghere, după ce un bărbat și-a bătut soția.
„Polițiștii au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că aceasta ar fi fost agresată fizic, de către soțul său.
În cauză, polițiștii au efectuat cercetări și au constatat că cele sesizate se confirmă. Anterior sesizării, în timp ce femeia s-ar fi aflat la domiciliu, un imobil din comuna Vama Buzăului, județ Brașov, pe fondul unui conflict, soțul acesteia ar fi agresat-o fizic, provocându-i leziuni vizibile.
Față de cele constatate, după ce au întocmit formularul de evaluare a riscului, din care a rezultat că există risc iminent de violență, pe numele bărbatului agresiv a fost emis un ordin de protecție provizoriu. De asemenea, polițiștii au montat un dispozitiv electronic de supraveghere a agresorului, bărbatul fiind astfel monitorizat pentru a nu se a apropia față de persoana protejată. În cauză, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ,violență în familie”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.

