
De-a lungul anilor, Cetatea Făgărașului a trecut prin mai multe proiecte de renovare, pe bucăți, iar cel mai important, cu o valoare de peste 31 de milioane de lei, a fost derulat începând cu 2020, cu o finanțare europeană. Edilii au vrut să refacă și celelalte structuri care nu au beneficiat în ultimii ani de reabilitări și au încercat să acceseze și o nouă finanțare nerambursabilă, prin PNRR. În acest sens, au realizat documentațiile tehnice preliminare pentru realizarea lucrărilor, care au fost depuse în vederea obținerii avizelor de specialitate. Unul dintre cele mai importante este cel de la Cultură, astfel că proiectul pentru reabilitarea castelului, corpului de gardă Nord – corpului de gardă Sud și a turnului de intrare poartă au fost depuse în vederea avizării de către Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI) din cadrul Direcției Județene de Cultură Brașov. Membrii acesteia au constatat o serie de neconformități, respectiv că era propusă și utilizarea unor materiale precum betonul sau rigipsul care nu sunt acceptate în cazul unor astfel de lucrări, fiind necesară utilizarea unor materiale tradiționale.
„Documentația se va transmite la CNMI (Comisia Națională a Monumentelor Istorice) secțiunea STAI (Secțiunea Tehnică Arhitectură și Inginerie), cu mențiunea că membrii CZMI susțin un tip de intervenție noninvaziv, reversibil, în locul intervențiilor cu beton. Se propune ca soluția pentru plafoane să se facă cu materiale tradiționale, în locul gips-cartonului”, se precizează în raportul comisiei de specialitate după ședința de analiză a documentației depusă de Primăria Făgăraș.
Restaurarea simbolului Făgărașului derulată în perioada 2020 – 2023 a ținut cont de aspectul Cetății din secolul al XVII-lea. Atunci Cetatea, aflată în perioada ei de glorie, avea două poduri de lemn, unul la intrarea principală, celălalt pe latura de nord.
Acesta este și motivul pentru care a apărut în completare o a doua intrare în Cetate și un al doilea pod peste lac, pietonal, care practic va lega Cetatea de parcarea autocarelor. Acest pod de lemn a existat acum patru secole şi făcea legătura cu Cetatea Husarilor.

